Un bărbat se plimbă pe o plajă din California cînd se împiedică de o lampă

,
Un bărbat se plimbă pe o plajă din California cînd se împiedică de o lampă. O ridică şi o scutură de praf cînd apare un duh.
Duhul spuse:
- Bine, bine, m-ai eliberat din lampă. E a patra oară luna asta şi m-am săturat, aşa că poţi să uiţi de trei dorinţe. O să-ţi îndeplinesc numai una.
Bărbatul zise:
- Totdeauna am vrut să merg în Hawaii, dar am rău de mare şi îmi e frică de avion. Îmi construieşti un pod pînă acolo, ca să pot merge cu maşina?
Duhul începe să rîdă:
- Asta e imposibil. Gîndeşte-te la logistica necesară! Cum pui piloni pe fundul Pacificului? Gîndeşte-te cît ciment, cît oţel! În nici un caz. Pune-ţi altă dorinţă!
Omul se gîndeşte un timp să găsească o dorinţă bună:
- Ştii, am fost însurat de patru ori. Soţiile mele toate au spus că sînt un nesimţit şi un insensibil. Aş vrea să înţeleg femeile... să ştiu ce simt ele cînd nu vor să-mi vorbească, să ştiu ce vor cu adevărat cînd nu vor să spună, să ştiu ce le-ar putea face fericite...
- Vrei podul ăla cu două benzi sau cu patru?

0 comentarii to “Un bărbat se plimbă pe o plajă din California cînd se împiedică de o lampă”

Trimiteți un comentariu

 

Bancuri Bula, Bancuri noi, Bancuri cu blonde, bancuri tari Copyright © 2011 -- Template created by O Pregador -- Powered by Blogger Templates