Introducere în SEO

,
SEO = Search Engine Optimization (Optimizare pentru motoarele de căutare). Probabil ai auzit în ultima vreme despre asta, mai ales că am avut şi un interviu cu Tudi, pe această temă.
Un SEO bun înseamnă trafic gratis. Din Google, Yahoo, MSN, etc. Mai ales că nu e atât de greu de făcut, când vine vorba de un blog. Există o grămadă de plugin-uri pentru asta. Mulţi oameni uită de SEO, atunci când îşi construiesc propriul site.
Ok, nu te-am convins? Unul din cele mai mari avantaje ale optimizării pentru motoarele de căutare este că odată cu traficul creşte şi profitul.
Lucruri de bază SEO:
Înainte de a începe, e mai bine să ştii câteva lucruri de bază. SEO reprezintă ceea ce facem noi pentru a face pe plac motoarelor de căutare. Acestea adună date de pe fiecare site pe care îl găsesc. Totul se face cu ajutorul unui „spider” care stochează toate informaţia ce o găseşte pe domeniul respectiv. Apoi motoarele de căutare fac o clasificare a fiecărei pagini web în funcţie de anumite criterii. Pot de asemenea să penalizeze siteul dacă a încercat să-i păcălească sau să-l răsplătească, la fel, în funcţie de anumite reguli pe care acesta le are.
Factorii importanţi când vine vorba de SEO:
a. Numărul şi calitatea backlink-urilor
Backlinkurile reprezintă linkurile pe care le ai pe alte siteuri ce duc spre siteul tău.
b. Actualizarea conţinutului
Se referă la cât de nouă e informaţia pe siteul tău
c. Unicitatea conţinutului
Cât de unică e informaţia ce o oferi tu. Asta înseamnă fără conţinut duplicat (adică să nu dai copy/paste la articole ce se mai găsesc deja pe internet, pe alte siteuri)
d. Vârsta domeniului
Cât de „bătrân” e siteul tău.
Înainte de a scrie un articol…
Fă un „keyword research”. Dacă ai făcut siteul pentru a face bani din el, atunci ascultă-mă şi nu începe să scrii articole aiurea fără să ai habar dacă e ceea ce au nevoie vizitatorii tăi.
Keyword research inseamnă să găseşti acele cuvinte cheie care sunt cele mai căutate din domeniul tău şi să le foloseşti în articolele de pe site.
Găseşte cuvinte cheie care au:
  1. Un număr mare de căutări pe zi sau lunare în motoarele de căutare
  2. Cât mai puţină competiţie pe acel cuvânt cheie (cât mai puţine siteuri care au un articol ce foloseşte acelaşi cuvânt)
Evită cuvinte cheie care:
  1. Au prea multă competiţie – nu vei fi afişat aşa de sus în motoarele de căutare (asta înseamnă că traficul va fi mai puţin spre siteul tău)
  2. Sunt prea puţin căutate – degeaba vei fi afişat sus de către motorul de căutare, fiindcă îţi va aduce puţin trafic.
Pentru cuvinte cheie poţi folosi:
Google KeyWord Tool
SEOBook KeyWord Tool

0 comentarii to “Introducere în SEO”

Trimiteți un comentariu

 

Bancuri Bula, Bancuri noi, Bancuri cu blonde, bancuri tari Copyright © 2011 -- Template created by O Pregador -- Powered by Blogger Templates